Ideea mi s-a infiripat in creieras de cativa ani, din timpul stagiului de igiena alimentatiei cand am avut o bunaciune de profa care era de profesie nutritionist. Ne-a povestit ca a fost grasa (am zis daaa, sigurrr ca daaaa), apoi ne-a convins ca a fost grasa cand ne-a aratat niste poze. Cum slabise? Mergand. Haha. Serios. Renuntase la masina aproape complet si strabatea zilnic Bucurestiul la picior. Nu cu RATB-ul, ci pe jos. Facea zilnic zeci de kilometrii. E si asta un lux, e drept, fiindca trebuie sa-ti permiti sa te plimbi cu orele. Insa cateodata, daca iti doresti cu adevarat, se poate intampla.
Mi-am propus de cateva saptamani sa ma duc pe jos la birou. Dar am calculat ca mi-ar lua minim vreo doua ore si, cum sunt vesnic in intarziere, am tot amanat. Acum, pentru cei care nu stiu (desi suspectez ca toti cei 6 cititori ai mei stiu unde locuiesc) eu stau departeee, peste mari si tari ;)) Serios acum. Locuiesc undeva in Baneasa, la iesirea din Bucuresti pe DN1. Oarecum spre Ikea. Insa e si asa putin spus, fiindca de fapt de la mine pana la Ikea sunt inca vreo 4 km.
Ei bine, de dimineata, gadilata de razele soarelui, am deschis de buna voie si nesilita de nimeni ochii la 7:30. Programul de lucru incepe la 10. Mi-am spus… “Ce-ar fi daca?”
Am baut cafeaua, m-am incaltat cu pantofi fara toc si-am pornit la drum convinsa fiind ca voi abandona drumul la un anumit punct.
Prima ezitare a fost 5 minute mai tarziu cand am dat nas in nas cu o haita de caini. Nu ma tem de caini, insa eram oarecum in camp si m-am gandit ca le este cam foame. Mi-am strans bine la piept genuta in care aveam doua copanele de pui pentru pranz si am trecut printre animale gandind ca in ultima instanta le voi oferi pranzul meu la schimb cu libertatea. N-a fost cazul. S-au uitat urat la mine, dar m-au lasat in pace.
Am facut cam 30 minute pana la intersectia de la Baneasa. N-a fost deloc rau, ma gandesc ca am aproximat distantele gresit.
Partea cea mai buna a fost ca am avut de traversat tot Herastraul, din Baneasa pana in Dorobanti, asa ca am inceput dimineata in triluri de pasarele (la propriu). Herastraul nu arata deloc rau si am incercat sa-mi imaginez ca sunt turist. E drept, ochiul meu vigilent nu a putut trece peste gunoaie si golani, deci nu as fi fost extrem de incantata daca as fi fost cu adevarat turist, dar am incercat sa ma relaxez ca si cum as fi fost in vacanta.
Drumul a durat cam 1 ora jumatate. Ceea ce n-a fost deloc rau. A fost placut, relaxant si sunt sigura ca daca il repet, macar ocazional, extrem de benefic pentru silueta. Ma simt de parca as fi cucerit Everestul.
Tips:
Daca va incumetati sa imi urmati exemplul, nu uitati:
1. plasturi (am plecat incaltata comod dar totusi…)
2. apa (la mine, in camp, nu-s prea multe chioscuri ;)) asa ca am cam facut setea pana la baneasa)
3. ghiozdan in loc de geanta (mi-am rupt umarul)
4. copanele de rezerva pentru cainii comunitari
5. o mare marja de eroare in cazul in care aproximati gresit distantele si trebuie totusi sa ajungeti la timp undeva
6. un ipod, mp3 player etc. Trilurile de pasarele mi-au fost eclipsate de doi indragostiti care mergeau in paralel cu mine si ascultau niste manele romantice. Nu stiu ce casti avea baiatul respectiv de se auzeau asa tare, dar mi-as fi dorit sa am unele mai puternice.
Drum bun!
Update: astazi e a treia zi in care am venit pe jos la lucru. Ieri m-am si intors. Tot pe jos 😛 E minunat.
Foarte tare! felicitari 🙂 Cand o sa fie greva o sa mergem toti pe jos 😀
haha, se va aglomera parcul